Competiția are ca obiectiv identificarea de soluții de transformare digitală în domeniul sănătății, prin colaborarea cu organizații și instituții, pentru a găsi soluții digitale la probleme curente.
În cadrul competiției, participanții sunt încurajați să dezvolte aplicații centrate pe siguranța pacientului, care utilizează inteligența artificială, cu scopul de a:
Competiția se adresează persoanelor pasionate de tehnologie, inovație și transformare digitală în domeniul medical. Astfel, invităm să se înscrie elevi și studenți cu profil de informatică/calculatoare, profil tehnic, precum și studenți cu profil de medicină, marketing, administrarea afacerilor.
Competiția se va desfășura online, pe o perioadă de trei zile, iar echipele vor fi formate în prima zi a competiției. Proiectele finale vor fi prezentate în cea de-a treia zi a competiției, sub forma unor elevator pitches (5 minute). De asemenea, participanții vor răspunde la întrebările juriului.
Este format din experți în domeniile sănătății și informaticii, specialiști în marketing și management, furnizori de servicii medicale și spitalicești, atât din mediul academic, cât și din mediul de afaceri.
16.00-16.30 Deschiderea întâlnirii
16.30-16.50 Inovația medicală. Modele de succes
16.50-17.00 Prezentarea temelor
17.00-17.10 Prezentarea echipelor
17.10-18.00 Sesiune de lucru în echipă
18.00-21.00 Mentorat tehnic & medical
9.00-18.00 Sesiune de lucru în echipă
Sesiunile de mentorat se vor desfășura pe tot parcursul zilei. Mentorii vor intra la echipe conform unui calendar, dar vor fi disponibili și la cerere, atunci când vor fi solicitați de o echipă.
18.00-19.00 Debriefing. Provocările zilei
19.00-EOD Sesiune de lucru în echipă
10.00-12.00 Sesiune finală de Mentorat: Cum prezentăm proiectele?
12.00-14.00 Prezentarea proiectelor, Demo, Q&A
14.00-14.30 Jurizare
14.30-15.00 Anunțarea câștigătorilor
și tehnologiilor inovatoare din domeniul medical către cel de afaceri.
pe care proiectele de transformare digitală le pot avea asupra mediului de afaceri.
între facultățile cu profil tehnic, profil medical și companii partenere.
de transformare digitală în domeniul medical, a ideilor cu impact de piață.
în modelarea afacerilor de către personalități din mediul de business.
cu un specialist axat pe proiectul tău
pentru dezvoltarea proiectului prezentat
între câștigători și companiile partenere
de la partenerii acestei competiții
Software Engineer @ Audience Project
Product Owner & AI Specialist, CGM Software Romania
Coordonator Centrul de Inovație și eHealth, U.M.F. „Carol Davila” București
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Informatică
Co-fondator, Fresh Blood HealthTech
Senior Manager Gov & Corporate Affairs, The Janssen Pharmaceutical Companies of Johnson & Johnson
Head & Heart of Communication at CGM Software Romania
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Informatică
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Membru Corespondent al Academiei Române, Președintele Juriului
Șef Dept. Medicină Nucleară, UMF Iași; Președinte Consiliu Științific IMAGO-MOL
VP on Software Development, CGM Software Romania
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași
Coordonator, Caravana cu Medici Iași
Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” din Iași, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
Vice President Health Analytics & AI, Compu Group Medical SE&Co.
General Manager, Oameni și Companii
Universitatea Politehnica București, Facultatea de Inginerie Medicală
Proiectele prezentate în cadrul hackathon-ului vor fi interdisciplinare, îmbinând medicina cu inteligența artificială. Iată exemple de sub-domenii în care trebuie să se încadreze proiectele din cadrul competiției: