Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării finanţează proiecte care au primit certificat de excelenţă „Marie Sklodowska-Curie” în valoare totală de 8 milioane euro.

Potrivit unui comunicat remis presei, instrumentul de finanţare se adresează cercetătorilor posesori de certificate de excelenţă la acţiunile „Marie Sklodowska-Curie” din Orizont 2020 şi Orizont Europa, oferind acestora posibilitatea de a derula integral proiectul de cercetare în România, în instituţiile gazdă de cercetare-dezvoltare şi inovare.

Astfel, 50 de beneficiari ai certificatelor de excelenţă „Marie Sklodowska-Curie” acordate începând cu anul 2020 vor primi granturi pentru realizarea proiectelor de cercetare.

Proiectele au fost deja evaluate şi au primit un Certificat de Excelenţă din partea Comisiei Europene.

„Aceste granturi reprezintă o sursă alternativă de finanţare, iar prin intermediul acestora se permite realizarea unor proiecte excepţionale implementate de cercetătorii UE în instituţiile de cercetare româneşti. Apelul va finanţa cele două tipuri de proiecte MSCA (‘Individual Fellowship’ şi ‘Postdoctoral Fellowships’), iar sumele maxime acordate sunt de 141.768 euro brut, pentru IF şi respectiv de 149.568 euro brut, pentru proiectele de tip PD. Proiectele sunt depuse de către instituţia gazdă utilizând platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro, selecţia fiind realizată conform principiului primul venit, primul servit”, afirmă sursa citată.

Data limită de depunere a cererilor de finanţare este 31 decembrie 2023.

Proiectele vor fi finanţare prin Investiţia 9. „Sprijin pentru posesorii de certificate de excelenţă primite la competiţia pentru burse individuale Marie Sklodowska-Curie”, aferentă Componentei C9 din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. AGERPRES