De Ziua Mondială a Educației, pe 5 octombrie, Narada anunţă lansarea HartaEdu – un proiect unic pentru educaţia din România – prin conferința „Responsabilitate reciprocă și sustenabilitate în educație”, eveniment online, care debutează la ora 11.00 și poate fi urmărit live atât pe Facebook cât și pe YouTube.

Alternativele de finanțare din mediul de business pentru școlile din România reprezintă tema conferinței organizate de Narada, la care sunt invitați să participe în special profesori, persoane din mediul educațional, dar și din cel de business, precum și orice alți doritori interesați de optimizarea și modernizarea condițiilor în care învață copiii și adolescenții României.

Debutul noului an școlar 2021-2022 s-a realizat în circumstanțe asemănătoare cu cele din anii precedenți. Infrastructura școlară, dotarea cu tehnologie, device-uri moderne și accesul elevilor la educația digitală încă sunt provocări aflate pe ordinea de zi a multor instituții de învățământ din România. HartaEdu.ro își propune ca, în mod accesibil și transparent, fiecare persoană să poată semnala urgențele din sistemul educaţional, fie că este vorba despre nevoi ale școlilor, ale sălilor de clasă, ale elevilor sau ale profesorilor. Mai mult, HartaEdu realizează o punte între nevoile mediului educațional și cel de business din România, iar conferința „Responsabilitate reciprocă și sustenabilitate în educație” își propune să dezvăluie tuturor celor interesați cum poate fi folosită această platformă, hartă a  urgențelor în educaţie, ca un instrument eficient de căutare a finanțării pentru soluționarea problemelor.

În cadrul conferinței, participanții vor descoperi strategii inovatoare de strângere de fonduri pentru școli, cum să-și expună necesitățile astfel încât să fie și auzite, cum să se transforme în influenceri ai instituțiilor pe care le reprezintă și multe alte teme de interes. Pe agenda conferinței sunt înscriși specialiști din diferite domenii de activitate, care vor dezvolta subiecte precum:

  • Storytelling – cum spui o poveste de impact? – Ramona Raduly (Editor in Chief www.life.ro) și Laura Ştefănuţ
  • Digital Conduct – Eticheta de comunicare online – Sînziana Wolff (Director de Comunicare – Asociaţia pentru Relaţii Comunitare)
  • Influencer pentru şcoala ta – Eli Neicuţ (Content Creator @elivorbeste)
  • Cum cerem şi de ce oferim ajutor în comunitatea noastră locală – Floriana Grozavu (profesor formator SuperTeach)
  • Engagementul comunităţii de business – Matei Pavel (CEO Keemoji)
  • Construirea relaţiei cu sponsorul/donatorul – Andra Munteanu (cofondator Narada)
  • Procesele interne de aprobare a unui proiect de finanţare (Silvia Popa – Director Resurse Umane, Bergerat Monnoyeur)
  • Politici de CSR – Responsabilitate socială corporativă – Ramona Nicola (Manager Departament PR & CSR, CEZ România)
  • Oportunităţile oferite de firmele cu capital mixt – Raluca Ţena (PR Officer – Nuclearelectrica)

 

Persoanele înscrise la conferință vor putea participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri prin care vor afla de la vorbitorii implicați în eveniment care este cea mai simplă și eficientă cale de a stabili o colaborare între instituțiile de învățământ și companiile din România care doresc să investească în educație.

Evenimentul poate fi urmărit live de oricine pe Facebook sau canalul de YouTube al organizaţiei Narada.

Totodată, reprezentanţii mass-media dornici să adreseze întrebări o pot face pe canalele mai sus menţionate.